|
|
||
|
STÂLP DE BALUSTRADA - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru STÂLP DE BALUSTRADARezultatele 1 - 4 din aproximativ 4 pentru STÂLP DE BALUSTRADA. Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium ... a temniței se desemna în fâșii crucișate gratiile de fier din fereasta înaltă și boltită, luna 'nota pe nouri fugitori cari purtau corpul ei de aur. Un singur stâlp alb purta boltirea înaltă a temniței și, răzimată de stâlp , se vedea o figură naltă de femeie, albă ca varul, cu ochii turbați și fixi — ea-și frângea mânile ei în lanțuri și din când în când își netezea părul ... var al unui copil gol pus pe paie — un cadavru slab pe care bătea luna, legat la gât cu o cordeluță roșie. Femeia răzimată de stâlp era atît de albă încât părea o statuă și una cu stâlpul. Apoi deodată șezu. Luă copilul în poală și buzele ei vinete surâseră — ea [îi] vorbea ... templul pe dinafar ă, tăcut înăuntru, legea pe balustrada de mijloc, hainele albe pe bănci. Grilajul de la corul femeilor zugrăvea în perete o mreajă de umbră. Eloimii asupra intrărilor străluceau ca scriși cu stele... Nu era aceasta cu bolți mândre nalțate, cu icoane luminoase pe ele, cu șiruri de stâlpi sfințiți de cântări melodioase ― era o arhitectură țapănă, rece, goală ― era atât Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului ... Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face ... vorba de acei scaieți care cresc ca păpușoiul și fac o frumoasă floare liliachie, ca un pămătuf, al cărui pufușor fetele îl tund în seara de Sfântu Toader, cântând: Codițele fetelor, Cât codița iepelor! Ciulinii de care vorbesc aici apar de îndată ce se topește zăpada, sub forma unei ciuperci, un zbârciog. În mai puțin de Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului ... vis și aievea; atâta știu că, la deșteptare, mă trezii cu sfântul soare acațat de vârful plopului. Din albastrul șters al cerului adânc, soarele, alb de fierbinte ce era, ploua cu foc peste capetele noastre; nici o suflare de vânt nu mișca aerul învăpăiat; în fânețe nici un fir de iarbă nu se clătina; chiar plopul neastâmpărat se liniștise și, de pe verdele gingaș al foilor lui încremenite, lumina soarelui se răsfrângea în văzduh ca de pe mii de mici oglinzi aeriene. Întreaga fire răsufla greu... Cel mult dacă cosașul răgușit, locuitor nevăzut al miriștii uscate, și greierul de câmp, negru și sprinten stăpânitor al umbrei din împărăția îmbălsămată a florilor, mai țârâiau a arșiță!... După alte două ceasuri de ... înot al Pisicuței mele prin marea de flăcări ce se revărsa peste pământ în miezul arzător al zilelor de vară, cârnii la dreapta și intrai, de-a dreptul și triumfal, prin porțile larg deschise, în ograda caselor de țară, unde locuia un vechi prieten al meu. Stăpâna de casă, în haină albă ... Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic ... care mă orientam cu ușurință cu mintea și unde plasasem numai cu imaginația sute de romane a căror acțiune se petrecea acolo. Palpitând de bucurie, studiam, alături de Irina, ghidurile, hărțile, cărțile explicative. O purtam cu mine prin magazine, pe la legații, pe la birouri de bilete de tren, perorându-mi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine și acum nu știam ce să-i vorbesc. (Poate pentru că mă obseda ideea că despărțirile trebuiesc întovărășite ... bazinurile cu apa cu reflexe roșcate. Singur, împreun mâinile, îndrept ochii spre cer și mă rog: “Doamne, te vizitez rar, dar sunt acum așa de fericit că vizita mea e obligatorie, oricât de neatent ai fi Tu față de toți, sau numai față de mine. Grație Ție, poate, viața mea este în perpetuă transformare. Surprizele îmi împodobesc orice moment cu noi prilejuri de îmbătare... Îmi simt corpul sănătos și sprinten, nici un defect la mașinăria complicată, iar mintea o pot îndrepta după voie, înspre descoperirile cele mai subtile ... regrete copilărești și, ca din întâmplare, ne atingeam mâinile. De ... |
||